Fistic

Romania.
69. In loc de "Tatal nostru" si de "Crez", pe care s-ar spune ca noi, cei ce frecventam preasfantul 69, le stim deja, Ilioara sau Fornel, dupa preferinte, a recitat exact 21 de strofe din LUCEAFARUL. Toata culturalizarea s-a incheiat printre "Urmeaza statia Parcul Cismigiu..." de Mihai Eminescu.
Nu, nu i-am dat bani. Nu aveam. Dar am vazut ochi melancolici si tineri sarutandu-se...de Mihai Eminescu.

Petrecuta de alaiul de rime si masuri exacte, m-am alaturat romanilor si am zambit. Aveam in carii ironii si teama de dentisti. Claustrofobie de sec si dor de duca. Flegmatica si pe pas de iesire.

M-am pregatit sa-ntampin frigul, si am calcat schizofrenic in balta plina de frunze ca s-o ocolesc pe batrana care voia sa intre prin mine in acelasi preamarit 69.

Simt toti oamenii astia. Incerc sa-i indepartez citind in fiecare zi printre coate si genti cate 10-18 pagini in fiecare dimineata. Dar ii simt pe unii legati cumva de mine, de-un ax imaginar, ca intr-un carusel in care avem cu totii aceiasi directie desi suntem pe cai diferiti si ne uitam la alte lucruri.

Mi-am impletit ochii in culori de toamna tarzie. Alb. Asta vreau sa vad. Nu vreau o trecere lenta. Vreau sa ma trezesc intr-o dimineata si sa ma uit pe geam si sa vad o spuma necalcata si-un zumzet de masina care zboara. Sa fac cu mana soferului care ocoleste puful si sa ies din casa in culori.

Si Contrast.

Hai!