Un Astamzis pentru doamna, va rog!

N-o sa mint ca pe partea astalalta a pamantului nu-s regrete. Fiindca tare-as minti. Regret petrecerile lui Mircea si orgiile imaginare, regret noptile lungi de vorbe si rasete, regret certurile pe cine spala vasele si cine duce gunoiul, serile de dans pana la 7 dimineata, limba romana, etajul 5 fara lift - dar turnul meu de printesa, orele pierdute-n fericire pe otetelesani, ultimii bani pe tigari la posta, toate fetele cunoscute si Bucurestiul atat de mic, refuzul de-a mai baga pana seara cand viciul se lasa cu greu, mecul care da erori, desenul fara talent la desen pe parchetul de seara, vama veche (asta-mi vine sa n-o bag ca oricum se lasa toamna), pritenii mei cei mai buni si dragi pe care in mod normal nu pot sa nu-i vad o zi... acum ii voi vedea o data la... la cat?

Of ce greu imi e... si ce tare-mi suna in cap tamburinele latino americanilor din parcul de vis-a-vis. Maine o sa ma trezesc abia la 12, ca sa stiu avionul zburat si eu ramasa cu parasuta in spate in puful asta de nori. Sunt pregatita sa stau fara oxigenul vostru o vreme. Imi doresc sa vad ce e pe partea cealalta a pamantului, mereu am vrut asta. Nu cer decat sa nu ma uitati ... sa ma aveti in gand, sa imi vorbiti pe skype si sa faceti flickru' plin de voi, sa va stiu zambareti si plini de culoare.

Pe parinti ii sun in noaptea mea la 2, si dimineata lor la 9. N-o sa le pot spune decat ca-i iubesc de la cer la pamant si inapoi de-un infinit de ori, plus unu. Dar asta stiu deja, o simt si repet de cand am aflat ce-nseamna infinitul... :)

Reactiile se tin lant, argumentele contra la fel... dar vorba mea de-aici, si-a lui, e "astamzis" si-asa ramane. Raman. O vreme. V-astept pe toti de anul nou pe-o bucata de mal de Pacific in chiloti sa ciocnim culturile. :)

Va iubesc bah, pe toti! Si abia acum imi dau seama de asta, mai tare ca oricand!

Ce bine e!

Hai!