in proza.

Sofia s-a urcat langa domnul cu baston din fildes...
Nu voia decat sa fuga, sa uite de minimalismul exteriorizat al acelui oras care urla in liniste. Sunetul trenului era ca asfintitul pe un lac inghetat. S-a temut pentru degetele mereu fragile care ar fi degerat de atata extaz de culoare si puf.
S-andoit de la mijloc si a cautat ceva in geanta cu multe intrari dintr-o piele intarita de vreme. A scos un caiet ingalbenit si un pix chinezesc. A notat ceva si a lasat caietul deschis langa ea.
Cum toti ochii fug, Sofia si-a antrenat cursa de 100 de cm viteza cu finalul in primele 3 randuri. Un scris colturos cu un albastru verzui de calimara, nerespectand liniile ajutatoare. A mangaiat cu genele indepartate nuanta care-i trantea atatea amintiri in fata.
"17 Noiembrie 2007 – TREN PERSONAL, VAGON 3, LOC 64. 27 ani, bruneta, ochi mari, buze, canadiana moderna verde cu cachi. Intelectuala dar trista.”
Ochii i s-au impaienjenit...de unde sa stie?oare a lasat caietul acolo voit?de ce nu a spus nimic despre buzele mele?poate trebuie sa le misc in vorbe inainte....putea sa spuna macar ca sunt rosii, sau sterse, sau subtiri....
(Nu, nu e vorba despre o Bridget Jones, este vorba despre o tanara care a trait doar 2 ani in perioada comunista, restul nu si-i aminteste sau nu i-a trait pur si simplu.)
- Buna ziua, imi cer scuze de intarziere, dar a trebuit sa ma dezmortesc in soapta...
- Fiindca trebuia sa-ti formezi un contur de vorbe ca sa stiu sa spun ceva...
- Ma scuzati...n-am inteles...despre ce vor.....
- Despre buzele tale, nu asta voiai sa intrebi?De ce nu am scris nimic despre buzele tale?
- A, de un..? Nu vreau sa folosesc mii de scuze ca sa incep o discutie cu dumneavoastra. Asta fac oamenii cand sunt expusi unor asemenea teste.
- Asta nu e un test. Cum te numesti?
- Cine sunteti?
- ....

Intinde o mana tremuranda, nu de emotie probabil si apuca balbait caietul de un colt. Noteaza ceva si il aseaza la loc, de data aceasta inchis.
- Acum...am observat ca esti curioasa...mai ai intrebari ca dupa aia sa ne urmam calatorie placuta si sa ne lasam atipiti de trenul halucinogen...
- Nu...nu am intrebari, nu va cunosc.
- Cert, dar intrebari, tocmai fiindca nu ai raspunsuri, trebuie sa fie. Ai dreptul la 2.
- As prefera sa....sa-mi dati agenda si sa nu-mi raspundeti la nicio intrebare.
- In general nu accept troc, isi alungi privirea pana la caiet,dar....de data aceasta, apoi spre mainile ei rosii de frig, fiindca ai cerut atat de firesc acest schimb, isi ridica privirea mult mai relaxata si-si destinse pentru prima oara buzele....te rog. E alegerea ta.

Sophia ezita cateva secunde...de ce sa-mi fie teama? Ce pot sa gasesc, poate e un alt bucurestean nebun cum am vazut atatia in 69 si 41. Isi urmari electonica mana, si degete care atinsera cartea. Ochii ii fugeau in mii de parti. O aseza cu grija pe genunchii inghetati si-si sufla in pumni.
Batranul care a urmarit-o pana acum, parea ca acorda mai multa atentie pornirii trenului decat ei.
Se linisti, mangaie marginile...dintr-o data simtea caldura, ii era teama de ce se afla acolo dar simtea cum vechiul emana un fel de emotie calduroasa. „Covoare de frunze ai copacilor genealogici”. Asta era incrustat in coperta de piele, cumva uleioasa de atatea atingeri si amprente. Era probabil cea mai uzata carte veche pe care pusese mana. Isi aminti cum, cand era mica, a gasit intr-o cutie imensa din lemn, toate caietele mamei ei din studentie, dar nu stia sa citeasca. Si a plans o noapte in sir, iar de a doua zi a hotarat sa invete sa citeasca imitand scrisul. Si asta a facut o vara intreaga, a scris cu alta culoare conturul cuvintelor, a ingrosat faptele, dungile, punctele...Dupa 3 ani avea sa invete sa scrie primul cuvant, numele ei...

Dupa vesnicia pe care n-o putea frange a ridicat coperta...grea. Prima pagina, exact ca a unei carti, avea un model decorativ in coltul din dreapta jos, un fel de trunchi de copac cu o radacina care se rasfrangea spre subsol.
„Pentru ca nu vreau sa calc pe oameni fara sa le stiu specia.
Voua, tuturor”.

Mainile ii tremurau din ce in ce mai tare, desi huruitul aerului conditionat se auzea iar caldura izbucnea de peste tot. Dupa ce a gasit ritmul unei respiratii intrucatva normal, mai dadu o pagina. Cu un scris minion, inghiontit si plin de straduinta, scria un copil...mai apoi un adolescent, mai apoi un tanar matur, mai apoi un barbat, pana cand...totul s-a ros...

„Roberta. Colega mea de banca. Roberta are ochii verzi si mainile subtiri. Ea scrie mai frumos ca mine si nu-mi zambeste niciodata. A hotarat ca de maine o sa se mute cu Vlad daca nu o las sa fie atenta la limba romana”.

Paginile s-au scurs una cate una, ca si cum ochii ei erau o clepsidra ce cernea cu repeziciune dar fara acceleratie cuvintele insiruite...

„Ionut si Cornel, primii mei prieteni. Mi-au spus ca daca vreau sa ma joc cu lego-ul lor trebuie sa trec un test. Le-am aratat dar jocul lor nu-mi place asa de mult”

„Ana-Maria. Prima fetita cu care am facut dragoste intr-un lan de sfecla. Ne-a prins bunicul ei si ne-a spus ca ne vede tot timpul cu un aparat special de la presedinte. Oare vede ce scriu si-acum? Doumnule bunic, sa stii ca prima revista porno la tine sub pat am gasit-o!”

„MAT, o fetita de 7 ani care s-a jucat cu mercur si a asteptat o saptamana sa moara precum mama ei a spus ca se intampla daca te joci cu mercurul. Dupa o saptamana a uitat si si-a amintit intr-o seara la 21 de ani.”

„Silviu, vecinul meu care a murit intr-un accident de masina, de-acum voi merge numai cu trenul.”

Umorul negru nu inseamna ca nu trebuie sa zambesti, si-a spus Sophia speriata.
Si-a intors brusc privirea catre partenerul sau de calatorie...
- MMM, as...indrazni sa va intreb...
- Din pacate nu mai ai optiunea asta, si cu un gest cumva impulsiv lua caietul, haina groasa si roasa si bastonul de fildes si iesi din compartiment. Va urez o calatorie lunga si cat mai multe frunze vii...
- ... Si cand s-au transforman numele in date, ore si locuri? si buzele mele?