Apas-aici!

Mi-as alege un punct vulnerabil al corpului. Acela care sa doara foarte tare, dar apasand pe el, sa uiti de orice alta durere.
Sa merg tiptil tiptil cu gandul spre o portiune de piele si sa-mi confirm de fiecare data ca mai tare de-atat nu se poate. Si sa uit!
M-apasa tamplele acum. Ca un vant puternic, cald, care te-nfioara. Simt inceputul dar vag, nu gasesc calea si asta ma framanta.
Sunt doua cai, complet diferite, ambele ofertante si provocatoare. Poate am nevoie de o a treia care sa ma duca pe-un drumeaga nestrabatut pana acum.
Sa ma-nfund intr-o lunca cu sute de priviri, maini si picioare care se plimba pe cercul ce-mi vegheaza gandurile.

Ma intorc la Sambata.
Ian McEwan a reusit sa scrie o zi in 400 de pagini, o zi pe care noi o citim in 7 zile.
O zi ca oricare alta. Cred, ca daca am reusi sa ne studiem si sa ne adancim atat de launtric in propriile ganduri, amintiri, actiuni ce le calcam in picioare rasturnandu-le pe parcursul oricarei zi am reusi cu totii sa umplem 400 de pagini.
Dar suntem ancorati in alte detalii, fine, fragede, brute care ne afecteaza si ne intrerup toate incercarile de retraire, regasire, re-incarnare a vorbelor din interior.

Pagina 295.