Eu nu stiu / pot sa mint.
Inca nu stiu care dintre ele mi se intampla, de cand ma stiu. Am fost prinsa de cate ori am incercat sa fac asta.
Din copilarie imi amintesc 2 incercari nereusite: odata cand am ascuns pagina (cu autodictarea punctata cu 8) smulsa din caiet obraznic si bagata in coperta aceluiasi caiet. A doua oara cand mi-au cazut toate cartile de joc din san exact cand calcam pragul casei si mama a pufnit in ras.
Eram prostuta, ma gandesc acum, poate de-asta nu puteam sa mint. Utilizare acestei unelte umane, consacrata as spune, nu se lipise de mine. Dar poate puteam sa invat. Acum... nimic nou. Aceeasi problema.
Am gasit totusi o modalitate. Ma gandesc la minciuna ca la un rol, un joc de mima, o facatura pe care mi-o impun atat de violent incat reactionez. Daca vreau sa-mi fie rau, foarte rau... imi este in urmatoarele 2 minute. Mi se inrosesc ochii, capat o culoare bolnavicioasa, imi tremura degetele, nu mai am forta in picioare...
Si iata-ma...
Dar asta vreau, se poate si invers, va rog?!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu