Alerg.
Stiu ca trebuie sa ma opresc dar... mainile imi sunt surescitate de miscari, incordari ale fibrelor si... instinctual alerg in continuare. Linistea e implinita de vocile care-mi urla. Sute de voci pe minut. Staaaai!
Alerg in continuare. Am rani pe talpi. Pielea mi se framanta in riduri lungi si adanci. Vantul se opreste si ma lasa pe mine sa-mi las adierea. Furtuna. Viscol fara zapada.
Am capul gol. Cei 8 mm de par nu ma lasa sa imi vad gandurile.
Alerg.
De ce trebuie sa ma inteleaga cineva daca nici eu nu reusesc.
Zambesc iar. E masca mea preferata. Si... iar pasul agitat. START.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu