Am, de la IKEA, o marioneta din lemn. Mainile, picioarele, gatul, trupul sunt ascultatoare. Iau forma pe care eu o vreau. Fara ochi, nas, gura. Anonim si fara sa simta miscarile pe care i le pun in membre.
In fiecare zi, saptamana, luna... marioneata mea are alta pozitie.
Saptamana treuta mangaia cainele minimal de pe perete. Era linistita, cu mana stanga pe ureche de plastic incolor al catelului. Luna trecuta a stat intr-un prim pas de vals, cu mana dreapta curbandu-se elegant in jurul coprului imaginar.
Azi. Am lasat-o in odihna. Atarna. Ca un pion de care se apropie o regina, se anunta sfarsitul jocului. Mainile, cu muschii atrofiati de joc, atarna in jos. Capul priveste josul.
Un echilibru firav. Un prim fir de iarba intre picaturile gri. Vant si noi personaje in pod.
Ma predau. NUmai sa ma lasati in mine, mi-e bine asa.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu