Nu mai cred ca oamenii sunt diferiti.
Avem aceleasi doua mari preocupari: supravietuirea si teatrul.
Si daca ne iese rolul declanseaza automat si scopul vital.
Ma las intristata de voi... ma lovesc de fiecare data in acelasi punct vulnerabil, mi-l pansez, il regenerez cu forte inca tinere si apoi ma lovesc din nou. Si eu astept, ca si voi, sa ma doara o data atat de tare incat sa ajung sa suflu si-n iaurt, cum spunea un om... ca toti oamenii...
Atat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu