Start.

Am inceput.

Pana la final sunt ca un strut cu capul in nisip. Nu vad, deci sunt singura.

Hai!

Spalata, spumegand a zambet.

Imi place sa-mi petrec ore intregi in cada. E una dintre putinele activitati specific femeiesti care-mi provoaca placere.
Un ceai de ciupercute colorate, romanul cocainei... dar cu mintea limpede m-am imbatat cu miros de grapefruit (poate singurul fruct pe care-l mananc fortat dar pe care-l adulmec incontrolabil).
Vineri voi reinvia... pansata si carpita... dar mereu zambind si bucurandu-ma la fel de mult de spumantul infinit din jur.
Am bucata mea de infinit din fericire.
:) hai!

Ultima saptamana la 21.

Ma plimb cu o entorsa - glezna departe de-a unei feline, vinetie si dublata -.
Miros cu un nasuc amprentat de-un virus intern.
...
Azi dimineata mi-a cazut plomba. Si imi propusesem sa nu ma mai spal pe dinti CHIAR in FIECARE dimineata.

Astept 22 de ani. Sunt sigura ca vor veni numai cu plombe noi si stralucitoare pe care n-o sa le las in apa la marginea patului, piele catifelata si aterizari feline, si-un negresit ten de muza :).

Hm, in fine... pot sa sper macar ca intern n-o sa am parte de daune. Plamanii inca reactioneaza frumos la fum iar pancreasul s-a linistit de la sarbatori incoace.

La multi ani! :))

Plimbari interne. Reflexii.

Ciupercute cu palarie rosie se plimba pe incheietura mainii. O las sa-mi atinga pielea, sa-mi sarute porii... sunt veninoasa.
Ochii-mi surprind reflexii si ii las prinsi intr-un curent de culori.

Calatorie placuta fara centuri de siguranta.

Uite cam asa...

Ah ce dor imi e de un pogo politicos.

"Va rog frumos dati-va la o parte, sa trec si plec."

Pentru cei ce-nteleg numai de bine.

La multi ani, nu?!

Asemanari

Nu mai cred ca oamenii sunt diferiti.
Avem aceleasi doua mari preocupari: supravietuirea si teatrul.
Si daca ne iese rolul declanseaza automat si scopul vital.
Ma las intristata de voi... ma lovesc de fiecare data in acelasi punct vulnerabil, mi-l pansez, il regenerez cu forte inca tinere si apoi ma lovesc din nou. Si eu astept, ca si voi, sa ma doara o data atat de tare incat sa ajung sa suflu si-n iaurt, cum spunea un om... ca toti oamenii...
Atat.

Mi-ar prii.

Imi place verdele, apa si viata. As trai bine-mersi intr-un acvariu.

Sedinte.

Nu-mi plac sedintele lungi. Ma raudispun spre o stare de asteptare.
Iar eu nu am rabdare.
Mai ales cand stiu ca va urma o continuare a cuvintelor "Uite Ana...".
Imi placea soneria din generala. Nu era nimic electronic, doar clopotele manuite de elevi pe fiecare etaj. Un sunet vesel ce ne anunta ca e momentul sa ne udam, bulgarim, sarutam sub hainele din cuier.
Apoi cea din liceu, un sunet lenes care ne aducea un zambet pizmas in coltul buzelor muscate de emotie ca ne-ar putea "asculta".
Acum nu mai exista sunete care sa anunte sfarsitul programului si inceputul ...
Eu... astept.

Hai!

Trist.

Am un baby tree. De doua saptamani. E un copacel de cativa milimetri fixat intr-un dispozitiv astfel incat sa-l pot purta ca breloc, la telefon. Un fel de alive gadget.
Il tin in palma cand ies afara, il asez in picioare de cate ori imi amintesc sa-mi scot telefonul pe-o suprafata plata. Ii vorbesc, din priviri si mangai globul de cristal ce-l separa de noi, restul.
Nu l-am udat. Mi-e teama c-o sa uit singurul lucru vital.
Nu mi-am cumparat niciodata broasca testoasa de teama sa nu moara.
Am avut un hamster care a zburat de la etajul 3, n-am putut decat sa rad cu mimica crispata de nenorocirea extravaganta.
2 caini care nu-mi mai apartin si care nu-mi mai sar in brate cand ma vad.
... si multi melci din cimitirul din Crivina, carora le redam libertatea benevol dupa cateva zile, de teama sa nu plang cand vor fugi singuri sau cand vor deveni uraciosi si fara casuta.

Mi-e greu sa ma despart de lucruri dragi.
Atat.

Azi.

Nu vreau sa spun nimic.