Concluzie.

Ieri mi-au lesinat pe priviri, si uneori brate, 3 oameni, dragi.
Azi ... mie mi-e rau. Da, din aceleasi vicii nisipoase din clepsidre intime.

Cand mi-e rau, ma uit in oglinda. Imi place sa vad cum se asterne si se evapora mimica. Ma modific, cateva secunde imi schimb varsta, apoi ma inalt intr-un suspans de incontrol si, in fine, il depasesc in zbor si reflexie.

Am ametit. Umbra asta, din dreapta mea, refuza sa-mi arate profilul si nu are trasaturi. Umbrele sunt un fel de bunuri comune. Fiecare dintre noi isi insuseste la un moment dat, intamplator si fara disturbare, o umbra.
Imi aduc aminte, in urma cu vreo 4-5 ani, cand mi-am cunoscut eu umbra. Ne-am urmarit o vreme, ne-am speriat si eu marturisesc ca i-am scapat si cateva povesti adolescentine si-apoi... a devenit doar o umbra. Incapatanata si prea fidela. Ii multumesc totusi.