Concluzie.

Ieri mi-au lesinat pe priviri, si uneori brate, 3 oameni, dragi.
Azi ... mie mi-e rau. Da, din aceleasi vicii nisipoase din clepsidre intime.

Cand mi-e rau, ma uit in oglinda. Imi place sa vad cum se asterne si se evapora mimica. Ma modific, cateva secunde imi schimb varsta, apoi ma inalt intr-un suspans de incontrol si, in fine, il depasesc in zbor si reflexie.

Am ametit. Umbra asta, din dreapta mea, refuza sa-mi arate profilul si nu are trasaturi. Umbrele sunt un fel de bunuri comune. Fiecare dintre noi isi insuseste la un moment dat, intamplator si fara disturbare, o umbra.
Imi aduc aminte, in urma cu vreo 4-5 ani, cand mi-am cunoscut eu umbra. Ne-am urmarit o vreme, ne-am speriat si eu marturisesc ca i-am scapat si cateva povesti adolescentine si-apoi... a devenit doar o umbra. Incapatanata si prea fidela. Ii multumesc totusi.

- Vai domnule Iepure, dar ce intuneric e in vizuina dumitale... Nu luminezi niciodata cu un felinar?
- Ba da, desigur. Chiar acum caut unul. Dar e tare intuneric... mai intai trebuie sa aprind un felinar ca sa vad pe unde cotrobai.
Spun raspicat: cine a tradus Alice in Tara Minunilor, teatru radiofonic intr-o Romanie comunista a facut-o al dracului de bine, liber, trash.

Multumesc.
Atat.

ieri, 13

Pe data de 13 nu mi s-au intamplat pana acum grozavii.
Ieri insa m-a surprins si m-a extenuat.
Centrala s-a hotarat sa ia o pauza dupa ce a interpretat rolul unei fantani arteziene. Ma rog, fiecare cu piesa sa de teatru ideala. Centrala mea Wiessman, asta si-a dorit sa fie, probabil inca de la primul scurtcircuit. Bravo ei ca a reusit.
Da noi?!
Noi, in prima zi in care bucurestiul se bucura de albul zapezii si de grade negative, am stat in casa noastra ca niste homelessi. Fara cartoane si foc, dar cu paturi, pulovere si 4 ochiuri de aragaz deschise larg.
Ne-am imaginat cum de Craciun ne vom face patinoar in living si cum la 12 noapte vom avea un curcubeu deasupra aragazului care ne va descreti fruntile ingrijorate si intepenite de ger. Cum se vor naste noi creaturi acvatice in cei 10 cm de apa din bucatarie. Mda... iubim natura, o traim in mediul nostru.
Ma astept ca primavara sa ne infloreasca florile din ghiveci si sa cada toate frunzele toamna.
Ah ce obosita sunt.
Voi fugi.
Sa nu va fie cu suparare.

Fara ochi.

N-am vazut. Am auzit. Am miscat tot.
Multiplicari ale unui personaj imaginar care n-a reusit sa vada lumea decat prin doua scobituri minuscule.
Caderi de materiale usoare si picioare care calcau hotarate ritmurile pana se inchegau intr-un duo perfect.
Ahhh... luna mai ma re-energizeaza.