Ca-lei-do-scop-uman.

In ultima vreme prefer clicul tastelor.

Clic pentru poze, clic pentru internet, clic pentru word (??).

Vreau sa spun un infinit de lucruri in mii de cuvinte. Devine pretentios de greu atunci cand ochii-mi raman inghetati intr-un ungher. Rascolesc praful cu privirea si apoi adun mici ingrediente colorate care nu se vad decat cu ochii liberi. Mi le apropii si apoi ma joc. Sunt propriu-mi caleidoscop. Ridic restul de frunza din craciunita mai sus si daram aspru piciorusul negru de gandacel. Rotesc incet firimitura si arunc spre centru scama mov. Firele de praf le despart in dungi si le prizez cu bucata de var verde.

Cand cercul lor stramt isi micsoreaza raza ma indepartez. Ochii-mi redevin zglobii si privesc in jur. Zambesc voit si apoi incontrolabil. Si oamenii sunt colorati si nu trebuie decat sa-i privesc, se misca singuri. Se intersecteaza, se descarca, se intind, se aduna, se sorb, se retrag, se resping...

Hai!