Cotidian.

In cele din urma am fugit. Asa se-ntampla de cate ori imi impun sa stau, mai bine m-as lasa dusa mereu, ca nu-mi prinde decat bine.
Din Bucuresti mi se-arunca ca "de cand ai plecat ploua", in provincie ca de cand is "si scurji sheru'".

Desi plictisitoare, drumurile lungi mi-au facut mereu bine pentru introspectii. De data asta insa, m-am abtinut sa ma gandesc la altceva decat la maruntisurile pe care le gasesc cu ochiul liber, ca o carte de beletristica in timpul sesiunii :). M-am gandit cati au stat inaintea mea pe scaunul ros si cu miros greu , de ce autobuzele nu se spala decat pe-afara, de cand e lipita guma de mestecat pe spatarul scaunului din fata, cat de trist trebuie sa fie domnul sofer daca la 1 dimineata ne obliga sa ascultam Radio Trinitas.
De fapt si de drept, abia atunci mi-am impus sa dorm. De la muzica lautareasca la sfanta liturghie mi se parea cale lunga, chiar si mie. Tocmai invatasem caseta audio pe de rost "Ce bine e sa fii sofer / Duci o viata de boier / Iei la sute de ocazii / Fete bune..."...hmm.

In Moldova n-a ajuns primavara. Muntele fereste oamenii de soare si verde crud. O ploaie rece si deasa, caini cersetori care uuuurlau ca lupii si cativa oameni cu cojoace negre m-au primit fara prea multe formalitati.

Mie-mi plac moldovenii. Toti pe care i-am intalnit sunt deosebiti, prin simplitate de cele mai multe ori. Totusi de data aceasta mi-a fost dat sa-l cunosc pe Iulian, zis Lulu. Un moldovean ce traia ca, prin, din, pentru orice alt neam in afara de al sau. Era cand indian cand african, sustinea cand pastrarea conditiei fizice interne dar o demonta complet pe cea externa, cunostea tincturi care te ajutau sa nu te-mbeti niciodata dar ii parea groaznic de rau cand manca o bucata de carne. Am stat mai tacuta ca oricand.
Aahh cat ma pot enerva cei care uita sa traiasca pierzandu-si capul si energia in pseudo-filosofii.
Mai Lulu, de unde stii tu care e "de fapt visul omenirii". Si de ce iti pasa de asta daca tu nu-ti poti defini exact visul tau, INDIVIDUAL. Cum sa nu vezi tu toti oamenii gri si tristi daca tu esti unul dintre cei incolori fiindca fericirea-ti scapa printre degete.

Da, am fost invariabila. Am afirmat lucruri care poate nu-s 100% ceeea ce cred dar doar ca sa deschid ochi. Iubesc cotidianul. Iubesc viciile. Si da, cred ca satisfacerea poftelor / dorintelor cotidiene, marunte sunt pasul indrumator spre fericire. Da, la doar 22 de ani.

Hai!