M-am trezit putin speriata de ora care ar fi putut bate. Nu stiam inca, ca pana la sfarsitul zilei de duminica voi fi cunoscut un curcan care este ghidat de jumatate de ceas electronic, aratandu-i numai ora si nimic altceva dupa cele doua puncte intermitente.
Se nastea o hiperbola din acea dimineata, dupa-amiaza sau seara, o zi fara ceas. De cate ori reuseam sa-mi descetosez privirea cate-un fir de soare imi inunda retina si devenea tot mai suparatoare trezirea.
M-am ridicat pe cotul stang, 12:07. Ce ora fara importanta pentru o duminica. Nici prea devreme, nici tarziu - imi spuneam apropiindu-ma de domnisoara somnoroasa din fata, care-mi copia intru totul miscarile.
- Ana, chiar la tzanc!
"La tzanc pentru ce", mi-am zis si am inchis un ochi in semn ca nu-s inca pregatita pentru o discutie.
M-am contopit cu o alta Ana din usa de la baie si mi-am refacut trasaturile umane cu 2 pumni de apa rece. Am iesit vioaie, "duminica deci..."
- "La tzanc pentru ce P.?"
- "Sa ajung si eu la radio. E cafea fierbinte in bucatarie!"
Asa mi-am inceput ziua. A urmat garsoniera M., mereu in deplina ordine chiar si cand e haos, in care am acordat toata atentia unui documentar despre Boris Eltîn, un Basescu al unui continent, am hotarat.
In cele ce urmeaza ne-am lasat surprinsi din nou de Bucuresti. Am pranzat intr-unul dintre restaurantele centrale, ce a apartinut rapsodului Romaniei, cel ce a dat mana cu, poate cei mai faimosi oameni de pe Terra - din pacate i-am uitat numele, revin cu informatii utile :).
Tot restaurantul, cu mese mici si fete tarcate, cu fotografii ale popularului marele patron, lipite cu scoci de lambriul invechit, era scaldat de cantarile altor rapsozi, de data aceasta turturele salbatice, tinute in niste custi minuscule la geam, dupa draperiile groase si pline de praf.
- Cred ca le faceti rau, de ce nu le lasati sa zboare?
Doamna cu un coc perfect in varful capului si cu carlionti rigizi definindu-i ovalul fetei s-a uitat spre mine surprinsa de intrebare dar zambind in continuare automat:
- Cum sa-i dau drumul? Doamne iarta-ma! Ar intra in farfurii, ar face...stii tu... pe clienti...
Nu stiu cum de nu si-a pus niciodata problema ca a le da drumul inseamna a renunta la toata treaba cu restaurantul... Am mancat in cele din urma de 15 lei cati altii intr-o luna si am plecat spre, ceea ce urma sa fie nou nostru loc de intalnire, "la parcul nou".
Baia de soare de acasa si apoi drumul initiatic spre seara si racoare.
Fresh Trash si Twins Pucca Twins au conturat ritmurile unui Daedelus inuman.
Duminicile sunt perfecte, daca stii de unde sa le apuci. Zile fara ora, cu o pulbere de sclipici si-o stampila pe incheietura.
Hai!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu