Se afișează postările cu eticheta don't look back.. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta don't look back.. Afișați toate postările

miercuri, 5 decembrie 2007

Zi.

Am trecut cu primul simt pragul. Gandul era deja la etajul 5. Bateam la usa, incep fara ritm. Imi tremura mana si picioarele nu-mi apartineau. Intredeschiderea si lipsa unei fete, a unei mimici, a unui gest. Liniste. In jur in mine zgomote indescifrabile. Am inchis o clipa ochii. Clipa in care am pasit mai aproape de usa metalica. Am impins-o. Era aceeasi usa grea, m-am sprijinit cumva cu umarul in ea ca s-o urnesc. .. Imi spuneam cuvinte in gand, nu trebuia sa ma pierd cu firea. Stiam exact ce am de zis.
- Puteai sa-mi deschizi tu usa, stii ca nu-mi plac usile inchise greu...
- Ti-am deschis-o ... (mi-a intors spatele... atat de cunoscut)... vrei un ceai? vin? ceva?
- Nu... nu stau mult. Nu-mi plac cliseele.
- Pacat. Ar trebui sa le iubesti. Nu trece nicio zi fara un cliseu.
- Pleonasm. Vreau sa vorbim. Vrei sa nu te mai misti atat?
- Imi trebuie un motiv ca sa stau pe loc. Voi face un ceai. Sigur nu vrei? (se indreapta hotarat spre bucatarie...)
- Sigur nu. Aburul ceaiului e un cliseu aici, si tu, si zgomotele astea. Mirosul de cafea, vinul si apa de la cada. (niciun raspuns, niciun ecou.)
....
Sunt la 5. In fata usii... Umarul drept ma trage inapoi, mainile imi sunt la spate, capul priveste spre lift, picioarele pasesc inainte...
Usa rece, metalica... ahhh ce greu va fi!

- ()

duminică, 18 noiembrie 2007

IKEA

Am, de la IKEA, o marioneta din lemn. Mainile, picioarele, gatul, trupul sunt ascultatoare. Iau forma pe care eu o vreau. Fara ochi, nas, gura. Anonim si fara sa simta miscarile pe care i le pun in membre.
In fiecare zi, saptamana, luna... marioneata mea are alta pozitie.
Saptamana treuta mangaia cainele minimal de pe perete. Era linistita, cu mana stanga pe ureche de plastic incolor al catelului. Luna trecuta a stat intr-un prim pas de vals, cu mana dreapta curbandu-se elegant in jurul coprului imaginar.
Azi. Am lasat-o in odihna. Atarna. Ca un pion de care se apropie o regina, se anunta sfarsitul jocului. Mainile, cu muschii atrofiati de joc, atarna in jos. Capul priveste josul.

Un echilibru firav. Un prim fir de iarba intre picaturile gri. Vant si noi personaje in pod.
Ma predau. NUmai sa ma lasati in mine, mi-e bine asa.