BD.

In sfarsit. Am plecat de la servici putin incurcata de ultimele 2 cafele varsate obraznic pe pantaloni. M-am potolit cu castile nokia care acopera orice gand. Unii ar spune cu muzica fara sens, eu i-as spune doar demodata pe placul meu.
Am calcat in tunelul luminos care ma duce spre centru. Am vazut degetele aratatoare ale lui M. curbandu-se intr-un m, am zambit, devine ritualul consumerismului.
M-am plimbat o vreme intre statiile de autobuz din centru, niciunde... Mda, recunosc habar n-am ce-i aia "la statuie"... ca-s vreo 4-5 :).
...
Intr-o curte interioara clatinata de ritm de jazz, noi nu am urcat cateva scari, am coborat, ca doctor mario si varul sau infruntand ciupercile viu-colorate. Ne-am aplecat ca sa trecem prin usi marunte, am declansat blitzuri pana la primele voci prin intuneric. Cateva fete cunoscute, un fum zdruncinat si el de curent de bas. Rasete, nume multe, cu trimitere la noua cultura underground. Am ajuns la usa metalica ::feel free:: era zgariat pe perete cu caractere placute. Am intrat in doua cupole gemene, ca doua baloane care s-au unit in aer, reflectand 2 imagini diferite. Scaune moi, masute joase si tavite in miniatura pe care se fac magii chiar si-acum :). Cutii de carton, obiecte neidentificabile, ca boxele de batut pentru sunete melodioase. Olinzi mari care reflectau euri si transformari ale muzicii.
In cupola geamana semiintuneric, cu 1 lampa maare IKEA in fundal. Umbrele instrumentelor sunt impregnate puternic pe peretii rosii, antifonati. Miscarile BD care erau atat de familiare/similare muzicii incat daca s-ar fi facut liniste as fi stiut in continuare ritmul si versul.
Discutii au fost scurte si gelatinoase cu scopuri diferite&difuze. Contractarile vorbelor voiau faramitarea filmelor in zeci de scurtmetraje, cu mai multe versiuni de final. Filosofii minimaliste si priviri simple.

Ah, mi-a placut. Sa mai cunoastem si locuri necunoscute inca, primavara asta!