Eu si omul pesterilor am surprins o poveste despre zbor.
Autor si personaj principal: Maria :)
Se facea ca Maria, cu forta mintii si cu o dorinta de nebanuit reusea sa zboare. Incepea cu pasi usori si veseli, apoi se-nfigea cu talpa in pamant si-si lua avant ca urmatorii 2-3 pasi sa-i parcurga impotriva legii gravitationale. Si iar pasea pe sol si incerca figura cu un avant si mai mare si asa, cu multa staruinta si exercitiu, se trezeste Maria la 50-60 de metri departare de pamant.
Mariei ii e teama de inaltime dar si mai teama ii este de cadere, totusi cand a vazut un copil minuscul intr-un ochi de apa albastru, a intins pumnul stang in fata (fiindca intr-adevar aceasta pozitie inlesneste zborul) si... cu sufletul la gura, cu ochii atintiti asupra tintei si dintii inclestati gata sa opreasca visul... s-a trezit. Insa si noi si mai ales ea suntem convinsi ca acel copil... a trait.
Regula nr. X:
Faptele bune din vise SE PUN!
Hai, ma retrag sa-mi mai spal un pacat :)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
nu mii frica de inaltime...nici in vis nici in realitate. mii frica doar de cadere :)) si in vis si in realitate :))
toti oamenii carora le e frica de inaltime le e de fapt frica de cadere :))
Nu nu nu. Te contrazic. Mie chiar nu mi-e frica de inaltime. De cand eram mica ma suiam pe pilonu doi (de telecabina) de la mine din padure si nu aveam nicio treaba. Nu ametesc, pot sa ma uit in jos, sa-mi balangan picioarele in hau, etc, etc. nici cu avionul nu mii frica (da, da, am foo si io cu avionuuu)
Deci oficial nu mi-e friica de inaltime ci doar rational, strict rational de cadere.
Mi-e frica insa de pesteri. Incep sa tremur si sa panichez cand intru in vreuna...
Mda...
deocamdata atat.
:)
Trimiteți un comentariu