Ramona Alefterie - scurt(metraj)

Am cunoscut-o pe Ramona vara trecuta. Prea cald, printre plimbari prin parcuri tineresti cu multe cismele. Din prima zi m-a poftit la cafea. Am zis sa merg fara dus-si-ntors.
Am pasit pe langa usa din lemn masiv cu multe noduri intunecate... o casa plina-varf: covoare persane cu mult rosu, flori din plastic pe fiecare masa, mileuri, muuuulte poze cu tinere domnisoare si broderii negre minutioase, tablouri cu animale decupate din calendare, paturi inflorate, bibelouri... multe bibelouri, cutii urcate pe sifoniere, fotolii cu manerele intarite de jeg si multiple utilizari. Si bineinteles, vesnica pisica persana, cu coada injumatatita in conjuncturi uitate demult.
- "O sa ma duc sa ma fac comoda. Ia loc si tu, simte-te ca acasa", imi spune in timp ce aceste mii de obiecte imi intrau in ochi, par, urechi, pori...
- "Hmm, ca acasa... " - imi spun in gand neintelegand legatura dintre conceptul acasa si casa aceea ticsita.
S-a intors, si pentru prima oara am recunoscut-o, fara sa o mai fi intalnit de fapt, pe Ramona Alefterie. Buze pline, aproape frivole, ca stapana lor... ochi intariti de machiaj care in urma demachierii se moleseau si se scurgeau spre pieptul stafidit. Totusi un bust bogat, rezemat mai jos pe picioarele subtiri. Riduri acoperite de tot felul de piei false, pudre si culori. Semana cu o cantareata de opera intr-o partitura de pierdere a eului. Stafideala combinata cu lipsa de materie nutritiva. Si totusi ... ochii aruncau cu sclipici, zambeau, erau zglobii, mereu in cautare, cateodata linistiti, poate obositi, pasionali, usurateci dar nu superficiali.
Dupa ore bune de stat la cafea, de care de fapt nu m-am atins... mi-a povestit.
- "Asta e destinul meu sa iubesc. Si-am iubit si slabi, si grasi, si uraciosi, si zgarciti, si nenorociti, si frumosi... de toate. I-am avut pe toti, i-am mangaiat cu dragoste pe toti (mainile ingrijite, cu multe vene mov, machiate si ele, cu cativa pistrui portocalii si cu degete lungi, osoase ce se terminau intr-un rosu abrupt). Am suferit mult, fiindca l-am iubit pe fiecare. Unii m-au iubit inapoi dar au murit sau au fugit de amor. Altii si-au batut joc de tot (ochii mai sticlosi isi conturau vinisoarele rosii ascunse in marmelada cristalinului). M-au furat, m-au batjocorit. I-am iertat pe toti fiindca stiam ca pana la urma il voi intalni pe al' bun".
Am parcurs viata ei, ca pe un tren ce trece peste sosea iar eu sunt la volanul primei masini din fata barierei. Cate pasiuni, dorinte, dezamagiri... stiam ca urmatorul episod va fi despre El-ul, alesul de acum...
- "Si am zis eu bine draguta, ca a venit. Acum la batranete, cand nimeni nu ma mai vrea, l-am intalnit pe el."
Ahh... stiam ca iubeste mereu... s-a dat de gol cu furoul ei din matase rosie si dantela neagra, care-i mangaie usor coapsele imbatranite de-atata iubire... cum zambeste aproape nevazut in coltul stang al buzelor cand pisica ii mangaie glezna...
- "E Doru. Si el e la inchisoare... de-asta mi-a fost teama la-nceput. Am mai avut eu necazuri cu 3 asa, dar stiu ca Doru nu e ca astialalti. El e un inger al caror aripi au picat in ispita o singura data..."
- "Ramona... dar... ce-a facut Doru?"
- "Ah pe mine nu ma intereseaza, el a depasit trecutul, il regreta, a platit pentru fapta sa. A injunghiat un om... dar doar ca sa se apare. Si iese in 5 ani. Trece timpul, nu-mi fac griji"
In timp ce-mi canta aceste cuvinte, valsa printre piesele vechi de mobila. A deschis o usa scartaita si a scos de acolo cu miscari melancolice un teanc de scrisori. O scena dintr-un scurtmetraj romanesc din anii 80, cu praf pe obiecte vechi si dragi, cu buze tuguiate care sufla spre amintiri ca spre o papadie pentru a le readuce-n prezent. Era gata sa-mi astearna toata viata ei atunci. Asta s-a intamplat. Am citit sute de scrisori. Am uitat de maini transpirate, muzica tare, prezent. Am facut o calatorie alaturi de vocea oratoarei mele, Ramona.
Trandafiri nuantati de creioane colorate rosii, cu roua facuta din sclipici de globuri de Craciun, cu ingerasi ce se reliefau odata ce deschideai larg scrisoarea, pagini arse pe margini pline de cerneala colturoasa, zeama de lamaie arsa de-o flacara de lumanare la ore tarzii pentru dezvaluire de sentimente.
...
Dupa 2 ani am intrebat o cunostinta comuna ce mai face Ramona.
Doru iesise de la inchisoare mai devreme, pentru buna purtare si privire inocenta, statuse cu ea o luna, ii vanduse jumate din avutii, isi cumparase o Dacie si fugise in Italia. Ramona a ramas cu casa mai aerisita, pregatita pentru o alta vara fierbinte si-o alta pasiune. Printre altele, in vara despre care vorbeam mai sus, Ramona a castigat procesul impotriva lui Doru, pentru furt, si l-a bagat din nou in puscarie "unde-i era locul", de fapt.

Sfarsit.