vineri, 25 aprilie 2008

Inceputul de dupa sfarsitul fericit.

Iar am intrebat in soapta unde gasesc formularul de demisie. De aceasta data, poate cel mai usor. Nu-mi tremura barbia dar nici ironic nu zambesc situatiei.
La intrunirea de dimineata, cand s-a pus lumea la cale in cadrul agentiei aproape ca am plans. Poate ma atasez prea repede si puternic de oameni care ar trebui sa-mi fie DOAR colegi.
Dar imi sunteti atat de dragi didibistilor!

Imi va fi dor de diminetile tarzii in care paseam pragul si eram acoperita de Cati si-apoi din om in om pana la etajul 2 :), de Corin, strategul moldovean care spune atat de multe povesti incat se confunda usor cu una, de parul perfect al Dianei si nervii rasfranti in multe tigari fumate in 2 si liniste, de Beju care devine un pui de pervers de cate ori i se da ocazia, de Bradut care mi-a ascultat fiecare gand rastalmacit al meu de mine cu care-i ocupam dupa-amiezele, de Adina pe care nu contenesc s-o mai admir, care in prima zi mi-a spus ca un client service nu se imbraca ca mine iar in ultima ca sunt ca un spiridus (poate al hainelor, cu o bagheta magica care-mi ofera o noua piesa vestimentara la fiecare gand in sensul acesta). De Roxana care e in stare sa-mi pozeze si la 8 dimineata cand amandoua avem ochii inchisi, de Radu G care compune volume intregi de poeme nescrise si de care m-am apropiat in drumul initiatic catre Sinaia :), de Vali care nu stie inca daca ma simpatizeaza sau ma antipatizeaza :) in orice caz simpatici ne suntem unul altuia si la mine poate e si-un pic de admiratie :), de Razvan si Cri care-s nedespartiti si frumosi, de Ioana cu care ma-ntruchipez in Printesa PupiDulce, de Ruxandra care ne piareshte si serile de weekend :), de Lucian prin intermediul caruia am cunoscut primul caine pedofil gay (Sir, ii plac catelusii baieti pana-n 3 luni, el avand vreo 13 ani), de Mirela cu care dansez din priviri si facem planuri de masaj si-mpachetari, de Alina care in afara de costuri mi-a daruit si multe zambete si Păvă care mi-a oferit cel mai frumos telefon din lume si cele mai grele palme :), de Manciuc - the heartbreaker, de Cristina cea cu care m-am razboit in lacrimi (oare cine plange mai mult pana la urma? :)) ), de Romi cu care am petrecut prima seara cu fundul in pietris in spatele agentiei, de Tedy care pe cat de cuminte pare pe atat de salbatic conduce si... toti ceilalti... dar mai bine ma opresc aici. Promit sa nu plang :)

Ahhhhh si Mircea, care ma trezea in fiecare dimineata a saptamanii altfel: "Ana, baga-mi-as pula e zece jumate" - luni, "Anaaaaa, e zece jumate baga-mi-as...." - marti, "Bai Ana, hai frate ca intarzii... e 10 jumate".... vineri ne mai relaxam, cateodata translatarea casual-friday si asupra orei e o rasuflare de bine.

Imi urez sa am parte de colegi cel putin la fel ca voi, nu pot sa-mi doresc sa petrec 10 ore pe zi intr-o agentie in care sa nu vin ca aici, in fiecare dimineata cu zambetul pe buze!

PS: Vali a mancat pentru a mia oara singur ciocolata... mea :))))

3 comentarii:

Corin Chiriac spunea...

>:D<, hai ca nu e dracu chiar atat de negru. Daca e, aranjam sa te intorci. :)

Sickboy spunea...

Si daca tot iti va manca cineva ciocolata, nu-i mai bine sa ti-o manance Vali?

mirror this! spunea...

corin, ma bazez ca plan B pe strategia ta de relansare :) cat despre ciocolata, diabetul se face pe baza de stres, aflu eu, deci voi manca chiar EU ultima bucata :)