In fata blocului Noroc dadea din coada neastamparat. M-am apropiat zambitoare dar incurcata de posibilitatea unei bucurii imprevizibile care mi-ar fi putut rupe colantii roz-portocalii.
Am mers unde ne duceau ochii. Am trecut printre utilaje parcate de-a curmezisul drumului cu 3 benzi, pe sub placi de beton si Noroc a decis ca cel mai bine ne-am opri sa ne satisfacem poftele de baza.
Am mancat, am baut.
Noroc s-a luat la harta cu altii de teapa lui si a lasat sange in urma. Si-a incercat Norocul cu degetul!
Dar am fost dati si afara din localul oricum incomod pentru spiritul nostru liber.
Ne-am descoperit ascunzisurile pe-o colina bucuresteana si Noroc in loc sa continue jocul de-a cainele si stapanul si-a luat talpasita. Pericolul era dupa colt insa Noroc nu a dat coltul.
- Tu-ti gatii ma-tii de nenorocit! spunea Noroc nervos de cate ori simte miros de colt strain.
- Prindem numai verde desi pe tine te prinde numai lumina rosie... Noroc privea din spate neputincios.
- Bah, ma strapezesti mah! Mai da-te-n Fanta mea!
Si si-a luat nasul la purtare Noroc si a ramas inchis in turn pe tot parcursului festinului: pui rumenit in lipie, prajitura mov si nelipsitul stereotip de mas-afara.
- Racorirea racorire, jocul joc, Norocule trebuie sa ma duc acasa acum!
Dupa linii intrerupte fara motiv de depasire m-am despartit de Noroc.

Hai!

A, Noroc e femeie, claar!

Lupta cu contratimpul.

La fix.

Gasisem cazare, desi ne-am adus aminte abia la 10 seara ca nu ne interesasem de niciun pat. Padre este proprietarul hostelului, mandru de cele 87 de coarne agatate pe hol, in special de craniul din interiorul caruia se ivesc lumini rosii, cu ochelarii de soare unde ar fi trebuit sa fie globii oculari, de cele 36 de cutite de vanatoare, cei doi caini din cusca de afara care prindeau ratele impuscate, de cele 4 fluiere cu denumire nemteasca, marca Yamaha, de chitarele si cantecele contemporane ale nemtilor si poate Hrusca si de stingatorul original de tigari, uiti de miros sau degete in scrum!
Am baut cafea si ne-am grabit pe strazile Sibiului. Mancat, batut in geam la SH 15 minute pentru haine la kilogram in contratimp... am avut invoiala vanzatoarelor de a petrece 5 minute in interiorul SH-ului, fara sa ne atingem de zona clientelei de vaza, cu haine pe umerase. Am cules textile frumoase totusi si-am plecat fericiti sa bem cafeaua in ploaie, pe prispa ce dadea din dormitor in strada.
Faust, piesa de teatru... ne-a luat pe nepregatite, inca din primul rand si ne-a condus la o petrecere in iad care a fost cereasca. Ploaia te tine-n matiz, buzu se umple de fum iar picaturile minimalizeaza folclorul de la radio Sibiu.
Cu atitudine british trash intram fara bilete, invitatie sau ecuson de presa ... oriunde. Petrecere de seara in ploaie torentiala, cu dansatori ce fac spagata si beau berea fara sa-si foloseasca mainile, organizatoare cu tricouri ude si ... voie buna.

Turisti.

Primul gand de duminica a fost: mai vreau o zi de vacanta. O. a plecat cu mijlocul nostru de transport, iar odata ce ne-am recuperat bagajele din parcare, am mers unde-am vazut cu ochii. Si ultima zi de vacanta a inceput. Bagaje si imparteli, cautarea parcului propice si odihna de dupa-amiaza de pe zidul cetatii. 6 ore pe iarba, cu tatuaje ce se mareau/inmulteau exponential si cu coji de banane regizate peste fata.
Zi cu ploaie dar soare de la ochelari si animale. Bere cu zmeura si chiurtos bolosnos colac.
Si foc de artificii la final... ca asa se cade.

Ne-a placut la Sibiu! Mai mergem.

Sunset (s)trip.

She knew that if the sun goes down
It goes up too.

Intrare.

A fost odata ca niciodata, Sambata pe munte.
Sambata e o clima cu atitudine alunecoasa. Cu soare, cu dinti, cu lapte si avalanse de nori.
Am fost cand era si ea la munte. Ne-a surprins prin stari, instantanee, scurtmetraje si scurgerea imprevizibil de lenta.
De la marourile incinse ni s-a aratat intr-o spuma laptoasa. Am innotat in alb din primul telescaun.
Go journey go! :))