Iar am intrebat in soapta unde gasesc formularul de demisie. De aceasta data, poate cel mai usor. Nu-mi tremura barbia dar nici ironic nu zambesc situatiei.
La intrunirea de dimineata, cand s-a pus lumea la cale in cadrul agentiei aproape ca am plans. Poate ma atasez prea repede si puternic de oameni care ar trebui sa-mi fie DOAR colegi.
Dar imi sunteti atat de dragi didibistilor!
Imi va fi dor de diminetile tarzii in care paseam pragul si eram acoperita de Cati si-apoi din om in om pana la etajul 2 :), de Corin, strategul moldovean care spune atat de multe povesti incat se confunda usor cu una, de parul perfect al Dianei si nervii rasfranti in multe tigari fumate in 2 si liniste, de Beju care devine un pui de pervers de cate ori i se da ocazia, de Bradut care mi-a ascultat fiecare gand rastalmacit al meu de mine cu care-i ocupam dupa-amiezele, de Adina pe care nu contenesc s-o mai admir, care in prima zi mi-a spus ca un client service nu se imbraca ca mine iar in ultima ca sunt ca un spiridus (poate al hainelor, cu o bagheta magica care-mi ofera o noua piesa vestimentara la fiecare gand in sensul acesta). De Roxana care e in stare sa-mi pozeze si la 8 dimineata cand amandoua avem ochii inchisi, de Radu G care compune volume intregi de poeme nescrise si de care m-am apropiat in drumul initiatic catre Sinaia :), de Vali care nu stie inca daca ma simpatizeaza sau ma antipatizeaza :) in orice caz simpatici ne suntem unul altuia si la mine poate e si-un pic de admiratie :), de Razvan si Cri care-s nedespartiti si frumosi, de Ioana cu care ma-ntruchipez in Printesa PupiDulce, de Ruxandra care ne piareshte si serile de weekend :), de Lucian prin intermediul caruia am cunoscut primul caine pedofil gay (Sir, ii plac catelusii baieti pana-n 3 luni, el avand vreo 13 ani), de Mirela cu care dansez din priviri si facem planuri de masaj si-mpachetari, de Alina care in afara de costuri mi-a daruit si multe zambete si Păvă care mi-a oferit cel mai frumos telefon din lume si cele mai grele palme :), de Manciuc - the heartbreaker, de Cristina cea cu care m-am razboit in lacrimi (oare cine plange mai mult pana la urma? :)) ), de Romi cu care am petrecut prima seara cu fundul in pietris in spatele agentiei, de Tedy care pe cat de cuminte pare pe atat de salbatic conduce si... toti ceilalti... dar mai bine ma opresc aici. Promit sa nu plang :)
Ahhhhh si Mircea, care ma trezea in fiecare dimineata a saptamanii altfel: "Ana, baga-mi-as pula e zece jumate" - luni, "Anaaaaa, e zece jumate baga-mi-as...." - marti, "Bai Ana, hai frate ca intarzii... e 10 jumate".... vineri ne mai relaxam, cateodata translatarea casual-friday si asupra orei e o rasuflare de bine.
Imi urez sa am parte de colegi cel putin la fel ca voi, nu pot sa-mi doresc sa petrec 10 ore pe zi intr-o agentie in care sa nu vin ca aici, in fiecare dimineata cu zambetul pe buze!
PS: Vali a mancat pentru a mia oara singur ciocolata... mea :))))
vineri, 25 aprilie 2008
Inceputul de dupa sfarsitul fericit.
Vacantaaaaa!
marți, 22 aprilie 2008
"E de la ei".
Nu trec 2 clipe ca un alt promo reusit al National TV incepe. Gheorghe si Melvina se lupta in curte. Ea defensiv, incet si temator, el facand pe dracu-n patru. Din ce in ce mai violent... intervine intr-un tarziu, pentru salvarea casniciei, consilierul de urgenta a Nationalului, din cate se-aude fosta SuperNany (tot consilier). Si ma intreb, oare cand domnu' de la CNA sta pe-aceeasi canapea cu nevasta-sa si vede promo-ul asta ii intinde-o palma peste ceafa ei si-i zice ieftin "Vezi, fa, se da si la TV!".
Noapte buna!
Vedeti stalpul ala? Eh, eu nu l-am vazut!?!
Fara o introducere prea lunga va redau intru totul:
Cum va fi si ce-a fost pana acum
de Shakira
Partea I - PLANETA DE DAMA
La inceputul primei parti a vietii n-ati dus-o prea bine dar datorita norocului sunteti acum in plin triumph si bucurie. FOarte rar se intampla sa aveti dezavantaje sau suparari. De multe ori se intampla sa confundati inchipuirea cu realitatea. Sunteti usor de satisfacut insa va ofensati si mai usor dar va trece repede. Sunteti geloasa, iubiti cu pasiune, dar la suparare sunteti in stare de orice fapta fiindca nu va lipseste curajul. Veti trai 73 de ani.
Loto: 8, 23, 14, 1, 4, 5*
Partea II - PLANETA DE DOMNISOARA
Viitorul dvs. apropiat arata incredibil de bine. Desi, la inceputul perioada veti intampina unele probleme, mai ales de natura sentimentala, veti avea surprize placute ca femeie. Sunteti remarcata de doi tineri si curtata insistent. Nu neglijati semnele minore de boala si odihniti-va ceva mai mult. Evitati cearta cu rudele. Te vei casatori cu Costin.
LOTO: 7,14, 87, 35, 46,27*
Dar pana sa termine ultimul numar norocos Shakira disparuse. Am inteles, e un papagal, are si el micile vicii, ca zborul. Ta-tai, am fluturat din mana... si hai!
*Numerele nu sunt cele reale, e de inteles.
duminică, 20 aprilie 2008
Cip cirip.
Somn?
sâmbătă, 19 aprilie 2008
Chefurile din Fabrici.
Am fost la Fabrica, Asian Dub Foundation, se vestea.
Dar cum in Romania scrie pe afis Michael Jackson si in concert e doar o mana de-a lui, la ce puteam sa ma astept?!
Oamenii aia n-aveau nicio legatura cu ceea ce insemna pentru mine Asian Dub Foundation. Au repetat in 2 ore de zeci de ori cuvantul Bukareshti si mai apoi, ca sa ne arate cu adevarat cat de mult interes ne arata noua, romanilor au urlat in mijlocul concertului ~CURVA mother fuckers!~. Iar melodia cea mai lunga din concert a fost dedicata CRAIOVEI, al doilea mare oras al Romaniei.
N-am reusit sa ii receptez precum inentionam impreuna, cumva telepatic, inaintea momentului artistic.
Noroc de micile surprize ale vietii.
S-au petrecut lucruri pe care inca nu mi le expic, un primul ar fi amintirile mele sterse / evaporate / complet-uitate:
Ne-am intalnit privirile si am recunoscut zambetul prietenos care s-a format in coltul ochilor, prelungindu-i. O privire lunga, prietenoasa, plina de uimirea reintalnirii. Mi-a intins o mana ca GUM MAN prin multime si chiar sub nasul meu era un CD pe care scria mare: ~dezlegare la shoes~. Mai impulsiva din fire, strabat un traseu intortocheat, plin de tunele umane si ajung in fata prietenei mele…CAND!!! Imi dau seama ca habar n-am cine e. Mi-am spus biiiinee, nu e grav, ni se intampla tuturor sunt sigura ca imi va da un detaliu comun si imi voi adresa bine-cunoscuta sintagma ce proasta sunt. Si dupa ce ne imbratisam, pupam si tot tacamul care i-a dat ocazia sa vada si mimica mea confuza, ii spun sincer tot adevarul cum ca mi-e tare familiara dar nu stiu de unde s-o iau, trecutul meu inmultindu-se cu siguranta cu cativa ani de la ultima intalnire.
Zambeste in continuare, la fel de prietenos, si-mi spune: ~Hai! Tu esti Ana, din Tulcea~.
Eu inghet, OK de ce atatea detalii despre mine?! Astea nu sunt povesti comune sunt lucruri pe care eu ar cam trebui sa le stiu cu sau fara ea.
~Am petrecut noi impreuna o vara, pe la mare…. (fata mea la fel de grimasata de nestiinta), aveam parul luuung si negru… (nimic!)… hai mah ca-l stii si pe Eugen, tot de-atunci~, si-mi ghideaza privirea aratand cu degetul spre un baiat care-mi era de-a dreptul necunoscut.
BRAIN WASH!
Nimic, nimic, nimic…doar sentimentul de familiaritate care continua sa persiste.
Am fugit, mi-e cam teama. I-am dat id-ul de mess, a spus ca-l retine, are memorie buna… de parca nu era de-ajuns ca memoria mea clar nu e intr-o functionare fericita / eficienta / oricum, nu demna de laudat ϑ
Episodul doi pe care vreau sa-l punctez: ~Dom’le intr-adevar, americanii sunt taaare prosti~. Vine le mine acest tanar, american care ma intreaba in limba lui de bastina:
-Heey what are you doing honey|?
- I’m studying the Mendeleev Table… right now, right here.
- OOOHHH, do you mean that thing with (n-am inteles restul discursului fiindca asian dub foundation urlau numele capitalei), Anyway the word ~animal~ was repeated several times.
- It’s OK, we don't have to get along, we speak different languages.
Nu mai vorbesc de "Fratia Pulii" care e singura explicatie pe care am gasit-o tendintei barbatilor de a se usura doar pe strazi in timp ce WC-urile ramaneau pustii. O furtuna de mirosuri si mici siroaie curgatoare la tot pasul, si baieti amabili care dupa ce se pisau la 10 metri de noi se prezentau si incercau si sa inchegam o conversatie. Dubiosilor! :)
HAi!
joi, 17 aprilie 2008
miercuri, 16 aprilie 2008
Adevar din fericire.
Si fiindca deja a devenit o traditie, si de aceasta data in momentul meu de fericire maxim, cand mananc minunatiile lui Calin si sunt inconjurata de prieteni fac o marturisire.
Cu totii stim ca un lucru s-a schimbat la noi toti. Cand eram mici, voiam sa ascultam o poveste de zeci de ori, fara sa ne plictisim vreodata, fara sa ne oprim din a fi surprinsi si fascinati de fiecare cuvant. Ei bine... pe-atunci eu o imploram pe mama sa-mi citeasca in continuu Mesterul Manole (il stie si acum pe de rost). Imi placea sa aud cuvantul tzatzishoara. :)
Si da, am citit Sandra Brown in clasa a VI-a, am savurat-o de-a dreptul :) - intotdeauna o bagam in Ion de Rebreanu, mi se parea mie cea mai buna masca :))
Acum vorbim despre admiratorul nostru secret pe care tocmai l-am descoperit in ultimul numar omagiu, usurandu-si greul public, nu ca noi :))
Hai!
marți, 15 aprilie 2008
Generatii.

Vorbeam zilele trecute cu Maria despre generatia noastra in comparatie cu celelalte.
N-am pus etichete, cum ca una e mai buna/desteapta/fericita/privata de drepturi/intelectuala decat alta. Dar clar diferentele sunt majore.
Am baut tuica la bunica de la 10 ani, nu-mi placea dar imi era bine sa-i aud pe-ai mei razand cand pufneam de prea multe grade de alcool. Prima tigara din care am tras m-a adus aproape la lesin, de ras si teatru desigur: aveam vreo 5 ani si o intrebam pe mama de circa 20 de ori pe zi ce gust are tigara, pana sa-mi dea. La vreo 14 ani am facut revelionul cu prietena mea cea mai buna din generala, Ana. Mama ei, inainte de plecare ne-a facut o surpriza: o sticla de sampanie in ambalaj haios si mult prea colorat. Era pentru copii. Am inteles, desi nu nutream la 14 ani vreo empatie fata de adultii care ciocneau paharul, mie-mi era pofta de bezele.
Toate ca toate... dar treaba asta cu berea pentru copii...
Oare ce sentimente materne se aprind cand iti vezi baietelul/fetita de 4 ani cum ragaie si-i ramane putina spuma in coltul gurii dupa ce ia o gura zdravana de bere... pentru copii...
Relatii sau fete rele.
Pornind de la o teorema matematica (nerecunoscuta integral) care implica puteri, radacini si multe necunoscute, am hotarat ca in 2008 nu matematica este stiinta exacta, povestea este.
Ramona ilustreaza:
Iar eu adaug culoare sfarsitului clar-prevazut:
Sfarsit.
Lotto Prono 6 din 49.In A 19.
Ioana va castiga, am hotarat asta usor intrucat doar ea incearca cel putin o data pe luna si e convinsa ca ea va fi una dintre castigatoare (curand, prin mai, sa fie caldut si sa poarte pantalonasii aia scurti :) ). Ne-am rugat, ca niste romance ortodoxe, fiindca stim ca Dumnezeul nostru este obisnuit cu astfel de rugi, "Da Doamne sa castig la Lotto!".
Ioana va merge la munca luni, marti, miercuri cand ne vom vedea, ne vom plimba prin cismigiul batucit de multimea de oameni si vom face balonase, joi si vineri cand vom iesi in alte parti... si tocmai duminica, ne va suna si ne va spune ca trece pe la noi (Maria a adaugat "in 3 ore deci"...:)) ) Si, dupa ce trasaturile i se vor fi schimbat intr-un calm si-o liniste profunda dar imprevizibila, se va urca in masina din povesti si va fi inconjurata de 5 motociclisti si in urma cea mai minunata-profi-tehnologica-din aia cu baie-nauntru cu carbon care absoarbe tot... stiti?- rulota din lume si ne va suna din fata blocului. Va urma o cearta de 30 de minute in care noi ii vom spune ca trebuie sa urce ea, ce-s filmele astea, ea va fi nevoita sa mute tot ansamblul in fata balconului nostru si va fi nevoita sa ne si spuna prin telefon toata surpriza... In cele din urma ne bucuram cu totii de marea binecuvantare si noroc, destin si alti dumnezei.
Asa va fi saptamana viitoare... sau mare parte din ea.:)
Hai!
Ana-Maria
Ana: Mda...
Maria: La tine e mai usor, tu ai ochii migdalaţi...
Ana: ăăăă, multumesc, Maria. Si tu... ai ochii ca ... niste bujori...
Am aruncat catusile cu blanita rosie in cuiul de deasupra patului si am ras.
Atat in seara asta.
Hai!
luni, 14 aprilie 2008
Fooootttooooo!
Sunt fericita. Am refacut primele 300 de fotografii.
Cum spuneam, putin sclipici si-un detaliu alb-negru imi coloreaza fiecare zambet.
Hai pe flickr! :)
Mistere ale copilariei.
O alta curiozitate a fost aflarea locului de unde vanzatorii luau cate 2 placute pe care sa scrie inchis sau deschis, IN FIECARE ZI!
Imi placea mult sa rod degetele si nasul papusilor, erau facute din acel plastic moale. Ai mei au incercat sa ma pacaleasca cu ardei iute. Poate daca incercau cu papusi de portelan nu mai reactionam asa cand vedeam chilli pe un ambalaj :)
Gata, acum ma intorc. Mi-am amintit intamplator. Mi se intampla de cate ori ma uit la filme despre Roma Antica.
Hai!
Natura moarta si natura umana.
Sunt mai multe etape ce ii conduc spre o viata linistita - la sunete ma refer.
Se pare ca o vreme, cea de la inceput, nu-i pot rezista zgomotului iar corpul reactioneaza defensiv. In cateva luni acesti oameni NU MAI AUD apa.
Pornind de aici, ciripeli vestesc ca oamenii reactioneaza exact in acelasi mod cu bataile inimii.
Exista oare vreo boala "bataile inimii constant auzite"? Cum ar fi sa mancam pe pâc pâc pâc, sa fumam pe pâc pâc pâc, sa facem sex pe pâc pâc pâc. Sa fie ritmul nostru vizibil peste tot.
Discutiile noastre s-ar invarti in jurul acestei teme ultra-prezente: "Ce-i cu tine azi? Iti bate inima cam repede?", "Ai emotii, bine ca nu te imbujorezi?" sau "Ce spui?!? Am alergat si inima asta nu ma slabeste deloc!"
Hai!
PS: Ramona, de notat :)
Twince pucca Twince.
M-am trezit putin speriata de ora care ar fi putut bate. Nu stiam inca, ca pana la sfarsitul zilei de duminica voi fi cunoscut un curcan care este ghidat de jumatate de ceas electronic, aratandu-i numai ora si nimic altceva dupa cele doua puncte intermitente.
Se nastea o hiperbola din acea dimineata, dupa-amiaza sau seara, o zi fara ceas. De cate ori reuseam sa-mi descetosez privirea cate-un fir de soare imi inunda retina si devenea tot mai suparatoare trezirea.
M-am ridicat pe cotul stang, 12:07. Ce ora fara importanta pentru o duminica. Nici prea devreme, nici tarziu - imi spuneam apropiindu-ma de domnisoara somnoroasa din fata, care-mi copia intru totul miscarile.
- Ana, chiar la tzanc!
"La tzanc pentru ce", mi-am zis si am inchis un ochi in semn ca nu-s inca pregatita pentru o discutie.
M-am contopit cu o alta Ana din usa de la baie si mi-am refacut trasaturile umane cu 2 pumni de apa rece. Am iesit vioaie, "duminica deci..."
- "La tzanc pentru ce P.?"
- "Sa ajung si eu la radio. E cafea fierbinte in bucatarie!"
Asa mi-am inceput ziua. A urmat garsoniera M., mereu in deplina ordine chiar si cand e haos, in care am acordat toata atentia unui documentar despre Boris Eltîn, un Basescu al unui continent, am hotarat.
In cele ce urmeaza ne-am lasat surprinsi din nou de Bucuresti. Am pranzat intr-unul dintre restaurantele centrale, ce a apartinut rapsodului Romaniei, cel ce a dat mana cu, poate cei mai faimosi oameni de pe Terra - din pacate i-am uitat numele, revin cu informatii utile :).
Tot restaurantul, cu mese mici si fete tarcate, cu fotografii ale popularului marele patron, lipite cu scoci de lambriul invechit, era scaldat de cantarile altor rapsozi, de data aceasta turturele salbatice, tinute in niste custi minuscule la geam, dupa draperiile groase si pline de praf.
- Cred ca le faceti rau, de ce nu le lasati sa zboare?
Doamna cu un coc perfect in varful capului si cu carlionti rigizi definindu-i ovalul fetei s-a uitat spre mine surprinsa de intrebare dar zambind in continuare automat:
- Cum sa-i dau drumul? Doamne iarta-ma! Ar intra in farfurii, ar face...stii tu... pe clienti...
Nu stiu cum de nu si-a pus niciodata problema ca a le da drumul inseamna a renunta la toata treaba cu restaurantul... Am mancat in cele din urma de 15 lei cati altii intr-o luna si am plecat spre, ceea ce urma sa fie nou nostru loc de intalnire, "la parcul nou".
Baia de soare de acasa si apoi drumul initiatic spre seara si racoare.
Fresh Trash si Twins Pucca Twins au conturat ritmurile unui Daedelus inuman.
Duminicile sunt perfecte, daca stii de unde sa le apuci. Zile fara ora, cu o pulbere de sclipici si-o stampila pe incheietura.
Hai!
duminică, 13 aprilie 2008
luni, 7 aprilie 2008
Cotidian.
Din Bucuresti mi se-arunca ca "de cand ai plecat ploua", in provincie ca de cand is "si scurji sheru'".
Desi plictisitoare, drumurile lungi mi-au facut mereu bine pentru introspectii. De data asta insa, m-am abtinut sa ma gandesc la altceva decat la maruntisurile pe care le gasesc cu ochiul liber, ca o carte de beletristica in timpul sesiunii :). M-am gandit cati au stat inaintea mea pe scaunul ros si cu miros greu , de ce autobuzele nu se spala decat pe-afara, de cand e lipita guma de mestecat pe spatarul scaunului din fata, cat de trist trebuie sa fie domnul sofer daca la 1 dimineata ne obliga sa ascultam Radio Trinitas.
De fapt si de drept, abia atunci mi-am impus sa dorm. De la muzica lautareasca la sfanta liturghie mi se parea cale lunga, chiar si mie. Tocmai invatasem caseta audio pe de rost "Ce bine e sa fii sofer / Duci o viata de boier / Iei la sute de ocazii / Fete bune..."...hmm.
In Moldova n-a ajuns primavara. Muntele fereste oamenii de soare si verde crud. O ploaie rece si deasa, caini cersetori care uuuurlau ca lupii si cativa oameni cu cojoace negre m-au primit fara prea multe formalitati.
Mie-mi plac moldovenii. Toti pe care i-am intalnit sunt deosebiti, prin simplitate de cele mai multe ori. Totusi de data aceasta mi-a fost dat sa-l cunosc pe Iulian, zis Lulu. Un moldovean ce traia ca, prin, din, pentru orice alt neam in afara de al sau. Era cand indian cand african, sustinea cand pastrarea conditiei fizice interne dar o demonta complet pe cea externa, cunostea tincturi care te ajutau sa nu te-mbeti niciodata dar ii parea groaznic de rau cand manca o bucata de carne. Am stat mai tacuta ca oricand.
Aahh cat ma pot enerva cei care uita sa traiasca pierzandu-si capul si energia in pseudo-filosofii.
Mai Lulu, de unde stii tu care e "de fapt visul omenirii". Si de ce iti pasa de asta daca tu nu-ti poti defini exact visul tau, INDIVIDUAL. Cum sa nu vezi tu toti oamenii gri si tristi daca tu esti unul dintre cei incolori fiindca fericirea-ti scapa printre degete.
Da, am fost invariabila. Am afirmat lucruri care poate nu-s 100% ceeea ce cred dar doar ca sa deschid ochi. Iubesc cotidianul. Iubesc viciile. Si da, cred ca satisfacerea poftelor / dorintelor cotidiene, marunte sunt pasul indrumator spre fericire. Da, la doar 22 de ani.
Hai!
vineri, 4 aprilie 2008
Pan'aici.
I
Pana pe 11 Aprilie trebuie sa completez ceva la secretariat la facultate. Ce naiba's anu' III.
Hai!
duminică, 30 martie 2008
Alta sfanta, cu alta palarie.
S-a tot vorbit de summit. Se poleieste orasul, fug bucurestenii, vine summitul, se-ntorc bucurestenii si Bucurestiul pe dos sau pe fata...iar. Dar ce ma intriga pe mine, precum glasuieste si Doamna Brebenel si Minimal s. a. m. d., sunt politistii. Ies din bloc, unde urma sa vad semn de circulatie, obligatoriu dreapta vad 2 politisti si-un gardian sau 2 gardieni si-un politist. Ajung in dreptul semaforului care arata verde, stau sa pasesc cand aud un fluier voios cum ca trec masinile. Un politist decide. Altii doi zambesc entuziasti din colt, de langa Logan. La cinematograf ies la o tigara, din cele 5 bisericute de fumatori 2 erau de politisti. Mananca shaorme, beau mirinda, fumeaza, fluiera, dau din maini prin intersectii, zambesc tinerelor domnisoare... politistii romani au impanzit orasul, o ard civil dar ordonat.
M-am trezit cu gandul ca da, poate ne-ar ajuta o comunitate a noastra zilele astea :)
sâmbătă, 29 martie 2008
Spalare de pacate.

In preajma acestei ore sau chiar acum, mii de oameni, romani si nu numai, o ard ecologist... gen o ora!?!? Noi am aprins lumanari. Am stins becuri. Am dat muzica mai tare. Hahaha!
Sa fim seriosi, voi aproapele meu, credeti ca daca infiem un copac pe internet, nu calcam pe-o furnica sau ... tinem o ora curentu-n loc o sa ne spalam pacatul fata de planeta :)) ca-n restul miilor de ore s-o calcam in picioare. Intr-adevar forta gravitationala ne ajuta, dar nu ne indeamna sa facem asta. :)
M-am gandit ca totusi sa aprind lumanarile. Poate de fapt se vrea ca o ora oamenii, toti care au "constiinta" (pffff), sa se foloseasca numai de lumanari. Consumerism, ca de asta nu ne delasam. Il acceptam cu placere fiindca stim ca nu poate fi evitat pana la urmatorul karl marx.
E sfanta sambata. Am stins lumanarile. Am pus fever si ... am inceput.
Hai!
vineri, 28 martie 2008
Non-blogger bloggering-around.

SickBoy este colegul meu. Un luptator impotriva multor actiuni contemporane cu consecinte si importanta indulgent caracterizate ca fiind superficiale. SickBoy are mana de artist. SickBoy ma face sa rad zilnic. SickBoy varsa cafeaua la fel de des ca mine. SickBoy inoata in cacat si-mi arunca cate-un colac de salvare in cazuri exceptionale dar dese. SickBoy imi place, doar e colegul meu. :)
Tantalow
Haideti sa vedem cat jeg putem gasi sub unghiile constiintei umane. Sa ne imbarcam intr-o calatorie fantastica spre meleagurile pustietatii psihice si alienarii spontane. Acolo unde nimeni nu vrea sa ajunga, dar isi cumpara din timp bilet. As vrea sa ma plimb prin Bucuresti fara kevlar, casti, ochelari de protectie, ventolin, picaturi de nas, gel antibacterian si alte accesorii post-apocaliptice. Daca s-ar putea, m-as plimba fara mine.. as face-o doar cu gandul.
Gandul mi-e departe, indisponibil si patat de anumite sentimente avangardiste. Astept sa-mi vin in fire si.. cred ca e timpul sa va spun despre intalnirea mea cu tantalow-ul.
Tantalow-ul , acel suflet pierdut prin capitala acelei tari de unde va relatez (acum) cu mare interes povestea asta partial lipsita de inteles. Suntem contemporani, vecini si poate, ocazional, chiar amici. Asa ca, in aste vremuri belicoase, va scriu cu sufletul la gura despre ceva cu adevarat important: exista ceva mai stupid decat bunul simt la oras! Tantalow-ul este aici pentru a ne demonstra aceste fascinante lucruri. Incep prin a portretiza fizic o faptura, ce prea bine ar putea fi confundata cu un pilon care sustine statia “Piata Muncii”. El este de obicei un el. Foarte rar este o ea, si atunci s-ar putea sa fie o mica greseala. Tantalow-ul este un om atat de linistit, incat miroase foarte urat. E mai mult decat statut, este cadavrul unei balti. Oamenilor din popor le-ar fi greu sa nu-l spanzure (din senin) de cel mai vajnic copac din luminis. Mi-e asa de rau acum ca am deschis subiectul..
Tantalow-ul nu naste monstri. Nici nu este unul. Ar fi prea simplu si putin cam ridicol sa il aratam cu degetul si sa radem ca prostii. Imprevizibil ca o mahmureala dupa betie prelungita, lasa dare de nimic in urma lui. Risti sa aluneci si sa descoperi mai indeaproape Bucurestiul. Si imi reamintesc cu “drag” de locul asta mistic, unde fapturi ca tantalow-ul se nasc zilnic fara motiv. N-am voie sa injur in eter, pentru ca nu doare asa de rau.. dar pot sa pun mii de stelute pornografice la adresa unui iad cu 5 sectoare, 4 magistrale si cateva scari rulante, medievale. Pot sa fac mai mult de atat, dar mi-e drag de dragul altora pentru groapa asta de gunoi, semi-organizata. Spre binele lor si al viitoarei mele ignorante, sper intr-un nor radioactiv, roi de albine ucigase, sau virus incurabil. Fatal. Mortal. Din ala rau. Nasol. De carier. Din aur. De fildes. Kashtoc.
Nu revin la subiect, ba chiar ma indepartez cu repeziciune. As vrea sa las in urma duhoarea de tantalow, uleiul de floarea soarelui, mancarea semipreparata, preparata sau regurgitata. As vrea sa am un tricou cu “KLEAN KUT – umed si uscat”. Vreau sa dau foc advertising-ului, internetului, postei romane, cfr-ului, tantalow-ului si sa imi fac o bratara din par de emo. Stiu un loc sacru, aproape satanist. Acolo se nasc ideile, acolo prajesc tiganii semintele si isi calca pantalonii tantalow-ul. Daca n-ar fi asa de inghesuiala in viata mea, probabil ca mi-as da foc in fata propriilor frici. N-am loc nici sa ma sinucid. Nici sa ma imbat sau sa tac. Stiu! Vreau sa vand produsul universal-pe-bune. Target: everybody. USP: Acum si sub forma de cacat.”
joi, 27 martie 2008
Nius.
Noutatea pentru toti este ca-n Amsterdam s-a legalizat sexul in parcuri dar s-a interzis poposirea in acestea cu caini. Fair pana la urma, pentru evitarea unor accidente penibile cu tineri liberi si indragostiti care au fost muscati in carne vie si neprotejata de cateii batraneilor care-si odihneau oasele si odrasla canina pe o banca gresita. Si de-aici powerpointuri cu "Made in Amsterdam" primite pe outlook in timpul orelor de munca si interzicerea materialelor pornografice pe biznis-pc-ul detinut...
Pentru Libertatea, ziarul care improasca orice noutate lustruita de crema cenusie a jurnalistilor, anunta vizual si verbal ca un transsexual ohaian (cine decat americanii?!) este insarcinat in 6 luni. Asta dupa ce a avut si tripleti la care a renuntat din motive mediacle (sa nu uitam ca vb de o femeie care acum e barbat). Dar noi suntem pregatiti sa ingurcitam asemenea vesti fara reactii adverse deoarece am fost vaccinati in copilarie tot de ei (cine decat americanii?!) care ne-au prezentat prin '97 un film cu actualul guvernator al Californiei care ramanea greu (insarcinat). Deci, zambiti va rog, totul este posibil. Penisul si copilul nu se mai feresc sa convietuiasca in acelasi ambalaj.
Si desigur, n-am putut sari peste descrierea meciului de-aseara de catre Andrei Gheorghe, aruncati un ochi pe 24-fun. Gol! :)
marți, 25 martie 2008
BD.
In sfarsit. Am plecat de la servici putin incurcata de ultimele 2 cafele varsate obraznic pe pantaloni. M-am potolit cu castile nokia care acopera orice gand. Unii ar spune cu muzica fara sens, eu i-as spune doar demodata pe placul meu.
Am calcat in tunelul luminos care ma duce spre centru. Am vazut degetele aratatoare ale lui M. curbandu-se intr-un m, am zambit, devine ritualul consumerismului.
M-am plimbat o vreme intre statiile de autobuz din centru, niciunde... Mda, recunosc habar n-am ce-i aia "la statuie"... ca-s vreo 4-5 :).
...
Intr-o curte interioara clatinata de ritm de jazz, noi nu am urcat cateva scari, am coborat, ca doctor mario si varul sau infruntand ciupercile viu-colorate. Ne-am aplecat ca sa trecem prin usi marunte, am declansat blitzuri pana la primele voci prin intuneric. Cateva fete cunoscute, un fum zdruncinat si el de curent de bas. Rasete, nume multe, cu trimitere la noua cultura underground. Am ajuns la usa metalica ::feel free:: era zgariat pe perete cu caractere placute. Am intrat in doua cupole gemene, ca doua baloane care s-au unit in aer, reflectand 2 imagini diferite. Scaune moi, masute joase si tavite in miniatura pe care se fac magii chiar si-acum :). Cutii de carton, obiecte neidentificabile, ca boxele de batut pentru sunete melodioase. Olinzi mari care reflectau euri si transformari ale muzicii.
In cupola geamana semiintuneric, cu 1 lampa maare IKEA in fundal. Umbrele instrumentelor sunt impregnate puternic pe peretii rosii, antifonati. Miscarile BD care erau atat de familiare/similare muzicii incat daca s-ar fi facut liniste as fi stiut in continuare ritmul si versul.
Discutii au fost scurte si gelatinoase cu scopuri diferite&difuze. Contractarile vorbelor voiau faramitarea filmelor in zeci de scurtmetraje, cu mai multe versiuni de final. Filosofii minimaliste si priviri simple.
Ah, mi-a placut. Sa mai cunoastem si locuri necunoscute inca, primavara asta!
luni, 24 martie 2008
Asa deci.
Vacanta, scoala, vacanta, scoala.

Ma simt iar in liceu. De cate ori suna de intrare, prima intrare, la prima ora... luni.
Fiecare weekend imi cade ca o vacanta de vara, las timpul sa se scurga lent fiindca nu-i acord importanta. Mi-e tot una daca deschid ochii la 10 sau la 18. Dansez pe balcon, fotografiez detalii, povestesc, exagerez amanunte picante si nuantez relatii.
Si-acum luni, mi se pare ca tot el, care mi-a prelungit fericirea si soarele, incetineste acum si se tot lungeste... pana devine insuportabila pana si lumina zilei. Ah, depresiile de luni! Ce mizerie!
duminică, 23 martie 2008
NOW hang me up to dry.
Careless in our summer clothes splashing around in the muck and the mire Careless in our summer clothes splashing around in the muck and the mire fell asleep with stains cake deep in the knees what a pain now hang me up to dry I wrong YOU out too too too many times now hang me up to dry I'm pearly like the whites the whites of your eyes all mixed up in the wash hot water bleeding our colors all mixed up in the wash hot water bleeinding our colors now hang me up to dry YOU wrong ME out too too too many times now hang me up to dry I'm pearly like the white the whites of your eyes AICI |
miercuri, 19 martie 2008
Parte din.
Nu e vara dar aici asa se simte.
Imi dau seama acum ca ma simt ca atunci cand eram mica si saream minute intregi intr-un picior de bucurie si joc. Mi se pare ca sangele imi curge putin mai repede prin vene. Din spate se-aduna si se-nfig bland in pielea mea balonase de sapun. Le vad umbra juandu-se pe peretele alb din fata, se vad curcubee clipind usor in coltul luminii. Mi-am redeschis zambetul.
Ma inec in culori. Nu ma sufoca ci ma fac sa respir putin mai usor. Imi plac portretele pe care le schitez cu ochii mintii. Au toate nuantele din lume, asa va descriu.
Vreau sa experimentez cumva vorbitul intr-un timp:
Ridic privirea. Vad putin difuz dar nu ma deranjeaza deloc. Imi misc degetul mic, invart o bomboana tare, de zahar, verde. M. o scapa din nenumarate motive. Ma gandesc: merg in other side. E tentant, sunt preluata de binecunoscutul val de trupuri, ma uit intr-un ritm secundar, abia sesizabil. Privesc un neon albastru, pazit de o poarta de plastic semi-mat. Sunt pe o plaja, dansez pe ringul din lemn umed, simt pe picioare nisipul maruntit, zgarieturi microscopice se ivesc pe talpa mea. Calcaiul se gudura. Rochia galbena se pierde intr-o miscare haotica si supusa. Bratele-mi simt racoarea si caldura. Coatele se ridica si degetele-mi afla ritmul.Imi intra bretonul si vantul in ochi. Ei sunt usor extra-umeziti, vinisoare rosii se impletesc cu fire de nisip. Vad imagini printr-un obectiv imaginar care-mi arata numai partea frumoasa. Zambesc. Alerg spre Mare, rasuflarea imi e din ce in ce mai grabita, o stapanesc greu, vrea sa se desprinda de mine, sa se opreasca doar in saratul marii...
Hai!
Fior.
E nevoie doar de un fior puternic ca sa ma trezesc din povestea in care m-am afundat. Doar ca fiorul vine si eu il ignor, aruncand cate-o bucatica de gand in neant... gen.
Hai cu soarele, ca poate-i doar o tristete ce cade pe umerii mei din cauza fortei gravitationale, m-a ales aleator si vrea la fel de repede ca si mine sa paraseasca incinta.
Hai!
marți, 18 martie 2008
Hm.
Ma trezesc in fiecare dimineata zambind si termin ziua la fel. Asta doar fiindca nu ma gandesc prea mult la printerul care nu merge deseori, la cate forwarduri dau pe ora, la cate 5 minute vin taxiurile daca sun la 9494.
Azi am primit un mail de la William Kabila. Are o suma exorbitanta de bani, pe care-i tot transfera in conturi straine/anonime si lui si-mi cere asistenta pentru a-si atinge scopul. Mie mi-ar da 25% din suma, asta inseamna cateva milioane de dolari (pe care nici macar nu mi-i pot inchipui). Este undeva in Africa de Sud, o loc care nu-mi zice mai mult decat Honolulu. As putea sa-mi dau demisia acum si sa ma vand pe 30 de camile in Egipt, sau m-as putea aciua acestui print nebun din Cape Town.
Pana una alta am o sedinta de brand induction la un client care ma ingrozeste prin materialele hilare pe care ni le propune.
Sunt putin obosita. Astept sa vina summitul.
A venit taxiul. Au trecut 5 minute.
Hai!
luni, 17 martie 2008
Cald. Intim.
M-am plimbat pana la Derby, am mancat ciorba de pui fara extra-smantana. Am citit despre cautarea oii fantastice si mi-am imaginat cum e de fapt un japonez carismatic.
Mai tarziu am vorbit cu un prieten drag, intr-o fereastra insorita. Zambeam amandoi in galben si ne azverleam vorbe dulci.
Cand mi-am intins gatul peste fereastra didibiului am vazut ca nu mai e deloc lumina. Cer indepartat dar greu, de-un albastru ingrijorat. Am observat acum pentru prima oara copacul din fata mea, o creanga imi era chiar langa obrazul stang. Si pe una dintre cracile intunecate 2 porumbei (diminutiv...) gri si ei. Nu-mi permiteau decat sa le admir cozile care se mangaiau, apropiati si intimi priveau ca si mine culorile.
Si toate griurile astea sunt indulcite de cald.
Hai!
Ce se-ntampla?
Nu-mi plac amenintarile si sfaturile date atunci cand ti-e lumea mai draga, doar-doar reusesc sa te sustraga din povestea ta si sa te transpuna in lumea lor plictisitoare sau gri. De ce nu intelegeti mah ca ne e foarte bine-asa? Cu vicii, nopti pierdute, adrenalina sau plictis... pe toate le alegem noi, si avem un motiv sa facem asta.
M-am acrit de pseudo prietenii care-si restrang cercul doar fiindca nu calca peste limita lui.
Mai vede-ti-va de raza voastra! hahaha
duminică, 16 martie 2008
sâmbătă, 15 martie 2008
Sambata, vara asta.
vineri, 14 martie 2008
Pulbere.
Asa deci.
Azi am fost la un concert jazz. M-am implicat activ in intelegerea instrumentelor. Si am inteles partial despre ele. Totusi... personajul principal al ritmului si armoniei era contrabasistul pe care eu NU L-AM AUZIT. Deloc. Si-atunci ma intreb: cum se numeste daltonismul de sunete? Eu nu aud contrabasul. Trebuie sa fie inca unu' ca mine.
M-am retras. Am intrat in povestile lui CC, in zambetul Rux si-n ilegalitatile Irinei.
Personaje frumoase.
Scenariu placut.
joi, 13 martie 2008
miercuri, 12 martie 2008
Arrest yourself.
marți, 11 martie 2008
Blitz.
Mi-am redat tamplele palmelor. Imi place sa le stiu unite uneori.
Bucurestiul isi va pierde cateva dintre cablurile cu povesti.
Aer umed si cald, cu adieri de vorbe i se zbateau pe ureche. O-ncerca un curent al schimbarii.
Ma-ntrec cu primavara. Un fel de cliseu de anotimp redevenit anonim.
luni, 10 martie 2008
Rosie cu buline.
A vazut imprejur.
Din umbre largi cresc trunchi. M. ii imbratiseaza si zambeste. O mangaie.
Bratele-i se lungesc si poate sa atinga orice. Inchide ochii si-si arunca aratatorul in orizont.
Colturi ascutite, fierbinti, cu suprafete netede si grumjoase. O gadila. Isi imagineaza orasele in miniatura, ochii bulbucati si amprentele sale in asfalt.
Doresc.
Prezent.
vineri, 7 martie 2008
Portofoliu.
Am realizat ca de 4 ani de zile eu si apropiatii mei avem cel putin 20 de poze in fiecare zi.
Noi la mare, noi dimineata, noi la stop, noi in hoteluri de 6 stele, noi singuri, noi certati... surprinsi in fiecare stare care conta un zoom in.
E multa lume in seara asta aici. Suntem oglinditi zambind.
Intern in 2 minute.
Ascuns in intrebare
Eram ce sunt, dar voi fi oare?
Eram o floare...?
Eram...voi deveni...
....ma doare.”
(radug – “Necitite inca”: vol.2 – “Panseuri in glastra”)
Part time.
I'm burning her dubiously, precum un apropiat descrie.
Am schimbat contexte si imprejurimi fiindca vreau sa dau de prospetime odata cu primavara. Sa aud cum se sparg bobocii nou-nascuti ca baloanele de sapun din capu-mi.
Si fiindca boarea asta de primavara aduce si noi inceputuri: am pus bazele unei prietenii platonice cu o bucata de plastic, Astroboy. Si nu oricum, cu doua taisuri: ori directioneaza ori da cu pumnul, si-atunci aleg zambetul si-o poza reusita de Corin C.
Inca putin si invat alfabetul evantalic. Sa-mi fie de bine!
luni, 3 martie 2008
Prima vară.
- Bai ar trebui sa dam muzica mai incet...gen
- de ce mah?
- pai fiindca vine politia... gen
- Hai mah, zicem ca era schizofrenicul de la parter, cânta...
Miss Kittin sings.
Lick your breakfast, don't eat it up. Let's make sex like in the old days.
In seara asta de luni, sarbatorim primavara.
Declaratie
- Te iubesc, fa!
- mmm...
And the song trip... haaaai!!!
duminică, 2 martie 2008
Primavara.
Prima cafea bauta cu ochii intredeschisi pe trepte la `tnb, plimbarile lungi de dupa-miaza, rasariturile si apusurile care prind din culoarea caldurii si oamenii.
Hormoni, zambete si ghidusii sa fie si anu' asta.
N-am mai scris. Fac poze. my FLICKR.
joi, 28 februarie 2008
Amsterdam PIC si Red Light District.
Strazi inguste cu piatra cubica.
La parter nu exista pereti, doar geamuri. Paseam de fapt, fara sa calc pe mai mult de 3 pietre cubice pe pas, printr-un tunel rosu. Asta insemna ca ele ne asteapta, pe noi potentialii clienti sau marile iubiri. Imbracate sumar sau foarte sumar coseau, mancau banana, se atingeau, zambeau invartindu-si una dintre codite... Atunci cand in tunelul rosu se vede un punct albastru, ea este in camera din dos cu un client.
Tunelul se inchide cu stalpul pana la glezna cu cateva becuri rosii. Ca mine. Ma-ntorc.
miercuri, 27 februarie 2008
Animatic trip.
Da, asa vreau si eu :)
Basti multumim pentru rasariturile de la geamul tau si youtubeurile colorate in ritm :)
Hai!
vineri, 22 februarie 2008
Inca.
Va sa fie soare si tu zambindu-mi. Am sa te sorb in chip de-amor.
Hai!
Medical.
Fiindca daca nu exista posibilitatea asta atunci raman numai 2 variante:
ori am un extraterestru fioros in burta, am vazut eu nenumarate filme cazuri
ori intestinului meu subtire ii place rau minimal trashul.
....
Well, Amsterdammmmmmm!
joi, 21 februarie 2008
miercuri, 20 februarie 2008
Usor, de primavara.
A venit primavaraaaaa!
Zambim deci.
cc: [film nord coreean. ea alearga spre el, pe culmea unui deal]
cc: [el alearga sprea ea, pe culmea aceluiasi deal]
cc: "Anaaaaa!!!!!"
aa: {sar peste obstacolele naturii, pletele le zboara in vantul caldut, iarba se misca odata cu ei}
aa: "Ceeceeeeeeee!!!!!"
cc: kimonoul ei flutura
cc: cadre succesive
aa: lacrimile si barbia i se zbat in colturile fetei
cc: fetzele lor
cc: radiind de ...sa spune de bucuria revederii
cc: "Am gasiit biscuiiiitttiiii!!!!"
aa: aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
aa: si dintr-o data
aa: pe fruntea ei apare bulina rosie
aa: nu fiindca era zdruncinata ci fiindca vorbim de un film indian
aa: se lasa cortinele
cc: "Ah! Credam ca s-a electrificat satul!"
aa: solo el+ea = 1
cc: :)
aa: :D
cc: zic, daca vretzi biscuiti
cc: vizitatzi-ma
aa: :))
aa: asta o postez eu
cc: ma!
marți, 19 februarie 2008
MIRROR THIS. mecanic.
MIRROR THIS. bucuresti.
iubesc bucurestiul.
pentru ca de multe ori cablurile lui m-au condus spre povesti frumoase.
imi plac mesajele scurte presarate pentru public, cu cuvinte putine si scrise citet si cu ilustrate , schitate parca de copii. ca-ntro carte cu benzi desenate si labirint in acelasi timp.
si cateodata si micile reproduceri de tablouri, ca-ntr-un muzeu de metropola. cu macarale in loc de soare, cu cabluri in loc de raze si vata de zahar in loc de nori.
cu blocurile asemanatoare, ca copii ale copiilor, un fel de biblie arhitecturala sau joc de cuvinte inrudite. cu locuri mici si balcoane bine-cunoscute si intime dar si-atat de comune. secrete zambite.
acum da. m-am indragostit de bucuresti.
Poze tematice.
Si-atunci retraiesc, cumva ca printr-o oglinda mici simtiri, marunte de tot pe care altfel nu le-as fi constientiza si apoi amintit. Ma gudur, alintata de obiective, ca un copil in prag de primavara.
Cateodata, in anumite momente punctate printr-o caracteristica predominant psihica sau fizica, ma vad cantr-o oglinda imaginara. Ma observ din exterior si zambesc ironic sau mandru sau impaciutor sau dezaprobator...
De-aici... - mirror this -
luni, 18 februarie 2008
duminică, 17 februarie 2008
Pomana porcului.

Sau pig's charity pe frecventa "blogaj in trafic".
Am calatorit. In timp si spatiu. Am trait cumva sentimentul ca cea mai importanta disparitie este intr-adevar disparitia secundelor.
Ar mai fi de mentionat cablurile telecabinei care neaga existenta temeperaturii de -23 de grade.
Si desigur sistemul de aerisire a dragului Snow. Bine, de la cei mai buni papanasi din lume ajungem la cel mai deteriorant loc pentru prospetimea hainelor tale.
In Ploiesti n-am stiut drumul cand disparea masina din fata pe care o urmaream. Ne redresam cand ne gaseam alt subiect (masina de urmat).
Sa conduci o Solenza (care dupa un intro extrem a disparut de pe piata - cateva luni de fabricare), care merge spre stanga ca un om beat-beat ce-si simte umarul tras de Eusebio, un politician dac, cu farurile ca ochii-n crucis intr-o bezna condensata pe sosea, cu muzica clasica nu-i deloc rau. :)
vineri, 15 februarie 2008
Perdea de vant polar.
Am fost avertizata ca Domnisoara Primavara s-a oprit in pragul usii noastre, nehotarata. O cunostinta indepartata, Vant Polar, i-a inchis usa in nas. Bantuie prin toate cotloanele iar acum ne-a facut si-o surpriza unicat in mii de exemplare albe.
Bine drag Vant Polar, hai sa ne intrecem in puteri magice. Polar am si eu. Sa te vad!
Brrrrrr... :)
Neg portelanu', cumpar plastic.
joi, 14 februarie 2008
miercuri, 13 februarie 2008
Sfantul Valentin.

Post dedicat unui om care nu intelege sensul blogurilor. :)
Oamenii n-o sa inceteze niciodata sa aiba discutii usoare (small talk). Si in 90 de ani, indivizii vor vorbi despre vreme, chiar daca poate ei o vor decide pe-atunci.
Vorbele usoare zboara mai usor.
Si fiindca e Sfantul Valentin si noi suntem romani ... MOV DE-AICI!!! hahaha















